Problematica sănătății orale reprezintă o preocupare la nivel mondial, în ciuda marilor progrese înregistrate de țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar și a neglijării acestui domeniu la nivel internațional. Celebrată inițial la data de 12 septembrie, în semn de onoare pentru dr. Charles Godon, fondatorul Federației Dentare Internaționale, în prezent, Ziua Mondială a Sănătăţii Orale este sărbătorită la data de 20 martie.

Elevii școlii noastre și ai Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” au participat la un eveniment despre importanţa igienei orale organizat împreună cu Clinicile DENT ESTET. Coordonatorul și moderatorul activității a fost doamna prof. Cristina Costache.

Activitatea a fost susținută de doamna Alexandra Baciu, director Resurse umane și Claudiu Buzea, asistent coordonator (absolvent al școlii noastre) – Clinicile DENT ESTET. 

„Afecțiunile orale pot fi evitate prin prevenție, detectare cât mai timpurie a problemelor și tratament adecvat.” – a spus Claudiu Buzea pentru a sublinia importanța prevenției prin controale stomatologice periodice.

De asemenea, spălarea zilnică a dinților și periajul corect au un rol extrem de important, alături de alimentația echilibrată care contribuie hotărâtor la o dentiție sănătoasă.

Doamna Alexandra Baciu le-a vorbit elevilor școlii noastre despre oportunitățile de angajare în clinicile DENT ESTET din București și din țară.

Datorită parteneriatului pe care Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” îl dezvoltă de mai mulți ani cu Clinicile DENT ESTET, elevii beneficiază de stagii de practică și au posibilitatea de dezvoltare a carierei profesionale în domeniul stomatologiei.

DENT ESTET schimbă lumea cu un zâmbet, începând din anul 1999. De-a lungul celor aproape 23 de ani de activitate asigură servicii medicale stomatologice premium aliniate la standardele europene.

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 153

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes