Scoala Postliceala Sanitara Carol Davila - NINA NASALCIUC – o voce a Promoției 2019

- Ziua Porților Deschise la Dent Estet -

În perioada 16 – 20 septembrie 2019, Clinicile Dent Estet organizează Zilele Porților De...

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2019 – 2020

Sosirea lunii septembrie este mereu încărcată de emoțiile unui nou început de an școlar....

9 septembrie – începerea anului școlar

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2019 – 2020, pentru toate calificările, va avea loc...

Campania de Admitere continuă!

Pentru a veni în sprijinul candidaților, Consiliul de Administrație al Școlii Postliceale Sani...

  • - Ziua Porților Deschise la Dent Estet -

    Miercuri, 18 Septembrie 2019 05:39
  • Festivitatea de deschidere a anului școlar 2019 – 2020

    Miercuri, 18 Septembrie 2019 04:55
  • 9 septembrie – începerea anului școlar

    Vineri, 06 Septembrie 2019 18:20
  • Campania de Admitere continuă!

    Joi, 05 Septembrie 2019 08:37
NINA NASALCIUC – o voce a Promoției 2019

NINA NASALCIUC – o voce a Promoției 2019

NINA NASALCIUC MIUȚĂ, clasa III E - AMG, este șefa Promoției 2019, calificarea asistent medical generalist.

Născută în Republica Moldova, Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității București, Nina a ales însă o carieră în domeniul medical.

Pe parcursul celor 3 ani, s-a implicat în numeroase activități școlare și extrașcolare, a participat la concursuri, la activitățile de promovare a ofertei educaționale, la cursuri masterclass, din dorința de a deveni un asistent medical cât mai bine format și pregătit pentru toate provocările profesiei.

Pe lângă toate acestea, ea are o familie frumoasă și este mama a doi copii.

La Ceremonia de Absolvire, Nina a fost o „voce” a tuturor absolvenților:

„Eu sunt unul dintre voi, iar astăzi mă aflu aici pentru a fi vocea voastră, a tuturor!

Am pășit pe acest drum, acum 3 ani, cu pași mici, stingheri, nesiguri, dar am înfruntat toate temerile ajutați de oameni minunați - profesorii noștri. Ei ne-au ridicat dincolo de zidurile necunoscutului, ne-au îndrumat, ne-au dăruit cunoștințe și, cu siguranță, ne vor susține de câte ori vom simți nevoia de a ne reîntoarce.

Pentru mine, să redevin elev la 35 de ani, a însemnat să resimt aceleași emoții ca și la 7 ani, în clasa I, sau la 15, în prima zi de liceu.

Prima întâlnire cu profesorii, primul test, prima notă, primul concurs, prima reușită... Mi-a fost teamă. Și mi-a fost greu... Dar, mă bucur că am întâlnit oameni potriviți, care au crezut în mine și m-au încurajat să-mi depășesc limitele.

Fiecare reușită din acest parcurs a fost o confirmare că sunt pe drumul cel bun și că nu trebuie să mă îndoiesc de ceea ce îmi doresc să devin.

Am învățat că fiecare provocare nu este un motiv de panică, ci o oportunitate de a te descoperi și a deveni mai bun.

Îi mulțumesc doamnei diriginte, prof. Raluca Brad, care ne-a iubit așa cum am fost. Ne-a fost alături la bine și la greu, ne-a învățat mereu să fim responsabili, încrezători, cinstiți unii cu alții și să ne păstrăm verticalitatea!

Chiar dacă nu este astăzi aici în formulă completă, doresc să mulțumesc familiei mele și celor care au devenit între timp parte din ea.

„Sfârșitul nu-i aici!” Drumul nostru, în calitate de asistenți medicali, abia acum începe. Vom fi alături de oameni care vor avea nevoie de ajutor.

Pentru că fiecare om este o poveste, experiența alături de noi se va regăsi în paginile acesteia. De aceea, ne vom aminti mereu ceea ce am învățat de la profesorii noștri: să practicăm această profesie nobilă cu dăruire, căldură și empatie!

Vă mulțumesc!”

Felicitări, Nina! Mult succes pe drumul profesiei!

prof. Raluca Brad

Citit 368 ori Ultima modificare Marți, 20 August 2019 11:50
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

PARTENERI

brighton.jpgefnweb_eu.JPGeurope_eu.JPGministerulsanatatii_ro.jpgnmcuk_org.JPGoamr_ro.JPG