Scoala Postliceala Sanitara Carol Davila - File de poveste – Dr. Mioara Mincu (II)

Dragii noștri viitori elevi...

Sănătatea este bunul cel mai de preț de care avem nevoie pentru o viață armonioasă și frumoasă. Iar ...

VINO SĂ TE FORMEZI CA ASISTENT MEDICAL - cea mai căutată profesie de pe piața muncii

Profesia de ASISTENT MEDICAL îți asigură numeroase oportunități de angajare.  Asistentul medica...

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE BFKT - 2021

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE CALIFICAREA PR...

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE AMF - 2021

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII  PROFESIONALE CALIFICAREA ...

  • Dragii noștri viitori elevi...

  • VINO SĂ TE FORMEZI CA ASISTENT MEDICAL - cea mai căutată profesie de pe piața muncii

  • ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE BFKT - 2021

  • ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EXAMENULUI DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE AMF - 2021

cdavila 1 cover 1170x250 2020 3

File de poveste – Dr. Mioara Mincu (II)

File de poveste – Dr. Mioara Mincu (II)

Continuăm să depănăm amintiri cu și despre Doamna Dr. Mioara Mincu cu o altă Doamnă de poveste, pe care cunoscuții o numeau „Buni”, doamna Elena Slăniceanu, mama Doamnei Dr. Mioara Mincu.

În 2011, la împlinirea vârstei de 100 de ani, a acordat un amplu interviu pentru revista școlii noastre – „Educație pentru sănătate”. Interviul a fost realizat de Ramona Guțu – Bandrabur.

 

„100 de ani la sat, cu dragoste şi credinţă

 

BUNI - 100 de ani se ascund în spatele zâmbetului care-i este aproape nelipsit de pe chip. Ani lungi, dar care s-au scurs precum clipele, ani de singurătate, dar plini de multă dragoste pentru copila pe care a născut-o şi pentru toţi cei ai satului în care a trăit, ani în care a ştiut să se supună, dar să fie şi stăpână pe proria-i voinţă, ani în care şi-a zămislit puterea tocmai din teama de neputinţă,  ani în care a reuşit să priceapă rostul vieţii şi care acum au adus-o către un liman al liniştii şi al bucuriei. O iubesc mult cei care au cunoscut-o, căci şi ea a dăruit şi se dăruieşte mult. Elena Slăniceanu este mama Doamnei Doctor Mioara Mincu, cea care a fost o forţă în lumea medicinei şi a învăţământului medical, o vizionară şi promotoare neobosită a celor mai înalte valori umane. Pentru fiica şi familia ei a trăit, prin ea s-a împlinit, iar dragostea pentru Dumnezeu a întărit-o pentru a se putea împărtăşi de bucuria vieţii, chiar şi după ce doamna Mincu a plecat în lumea celor veşnice. Fiică a satului dâmboviţean Conţeşti, BUNI a împlinit în cei 100 de ani de viaţă trăită cu hărnicie, cu dreptate şi demnitate, cu dragoste şi nesfârşită dăruire, chipul frumos al ţărăncii române.

Ați traversat mai multe perioade cu însemnătate istorică, mai multe tipuri de societăţi chiar, sunteti un martor al multelor şi din ce în ce mai rapidelor schimbări ale omenirii veacului acestuia. Cum e să priviţi atât de departe în urmă?

Așa e, am trecut prin multe şi în cea mai mare parte a vieţii mele am fost singură, pentru că soţul meu a murit de tânăr. Şi am rămas văduvă, şi singură m-am zbătut ca să fac lucrurile aşa cum trebuie.

Aici v-aţi născut?

Da, la Conţeşti, în 25 Octombrie, anul 1911.

Sunteţi o fiică a acestei comune. Care au fost cele mai importante momente ale vieţii pe care aţi dus-o aici, pe aceste meleaguri dâmboviţene?

Întamplările care mi-au adus cele mai mari griji au fost cele legate de fata mea, când se făcuse măricică şi trebuia s-o dau la liceu şi mai departe, la facultate. A fost un copil dotat şi eu de-aceea mă îngrijoram, că era atât de înzestrată şi-mi era teamă că n-o să pot să o ţin la şcoală. Am traversat timpuri grele după război, în perioada comunistă. Ea a obţinut însă bursă, că a învăţat întotdeauna bine şi am reuşit.

Am aflat însă că şi dumneavoastră aţi făcut eforturi mari.

Am dorit s-o ajut şi eu cum am putut, am mai vândut câte o bucată de pământ, ba un cal, ba o vacă, ca s-o ţin la şcoală.

Dar haideţi să ne întoarcem mai mult în timp. Cum a fost copilăria dumneavoastră? Câţi fraţi aţi fost acasă?

Am fost patru, eu eram cea mai mică şi mai aveam încă trei fraţi mai mari ca mine, dar care au murit de micuţi, când erau copilandri. Şi am rămas numai eu singură. Părinţii şi-au pus toată dragostea şi forţa lor de muncă în mine.

Așadar, acesta a fost izvorul din care mult aţi primit şi mult aţi dăruit apoi la rândul dumneavoastră...

Foarte multă dragoste am primit. Tatăl meu mă iubea foarte mult, că semănam cu el. Adeseori, după ce umblam mult pe-afară, prin soare, veneam acasă obosită şi mă durea capul, iar el mă chema la el şi mă mângâia şi-mi zicea: „Stai să-ţi zic eu de deochi, că te-a deochiat cineva că eşti prea frumoasă, semeni cu mine” ... și îmi zicea „Tatăl Nostru”.

Într-adevăr, cu tata semăn, mama era o femeie foarte dârză, severă. Nu putea nimeni să treacă înaintea dânsei. Ce zicea dânsa, aşa era!

Cu ce vă îndeletniceaţi în vremurile acelea?

Părinţii aveau pământ şi făceau agricultură. Pe mine însă, mă ocroteau, nu prea mă luau la câmp. Eu rămâneam acasă să gătesc, să deretic prin casă. Tata mă dăduse la Şcoala de menaj, a zis că aia îmi trebuie mie. Ei erau destul de înstăriţi şi tata zicea „Nu-ţi trebuie şcoală multă, ai pământ, ai avere, ce trebuie să te duci tu la serviciu, să munceşti? El a considerat că şcoala de menaj e de ajuns pentru mine.

Aceasta a fost perioada interbelică, dar a venit Al Doilea Război Mondial. Cum l-aţi trăit?

Războiul a fost greu şi l-am trecut singură. Soţul meu deja murise. Când au venit ruşii pe aici, se abăteau pe la casele mai înstărite şi dacă nu le dădeam ce cereau, îşi luau ei singuri, ba chiar mai mult, aşa că a fost mai înţelept să mă supun. Ne-au luat  animalele, lucruri din gospodărie şi ne-au luat şi căruţa cea nouă şi ne-au lăsat-o nouă în curte pe-aia veche, ruptă, a lor.

Oricum, ce n-au luat ruşii, au luat câţiva ani mai târziu comuniştii... Cum aţi traversat şi perioada asta de aproape  50 de ani?

O lungă bucată de timp am lucrat pentru Primăria comunei, nu pentru bani, ci pentru că vroiam să le fiu de folos, ca să mă ajute şi ei pe mine pentru a obţine actele necesare pentru înscrierea fetei la şcolă şi mai târziu la facultate. Eram ca un vătăşel al lor, făceam de toate în Primărie. A trebuit să dovedesc la un moment dat chiar că activez în partid, ca să-i dea bursă fetei şi să meargă bine ea.  A fost greu, dar am putut să lupt!

Toată lumea care vă cunoaşte spune acelaşi lucru, că sunteţi o luptătoare.

Da, am fost omul care nu m-am lăsat să fiu biruit, am biruit!

Ce v-a îndemnat să luptaţi?

Am ţinut mereu să păstrez ce am avut. Poziţia mea a fost una de mijloc. Nu am fost nici jos, dar nici în vârful scării, şi am luptat să rămân acolo unde mă ştiam, să nu mă biruiească, să nu mă calce nimeni în picioare.

Eu am avut nişte părinţi corecţi, cinstiţi şi muncitori. Şi n-am vrut să pierd această moştenire. Am  vrut să rămân în faţa oamenilor la fel de respectată, şi am reuşit. Apoi, a venit fata mea şi a preluat ştafeta. Ea a fost deşteptă, a făcut facultatea de 6 ani de Medicină şi când a venit înapoi aici, în comună, ea conducea totul. A fost nevoie de medic în sat şi a venit aici, cred că a stat cam 15 ani. Îl avea deja pe George, cel mare, şi îl născuse şi pe Alexandru aici. Apoi, au plecat la Bucureşti. Am fost şi eu cu ei la Bucureşti o perioadă, circa 10-15 ani, ca să-i cresc pe copii. Acum a venit rândul să preia ştafeta cei doi nepoţi ai mei, care au fiecare rangul lor. George e doctor de spital, Alexandru duce acum munca mamei sale mai departe.

V-a lipsit viaţa de la ţară cât aţi fost la oraş?

Nu, pentru că menţineam legătura permanent. Murise tata, dar mama rămăsese aici şi ţinea ea rostul aici. Eu vândusem căsuţa mea când am plecat la Bucureşti, dar când am venit înapoi am cumpărat terenul pe care ne aflăm noi acum şi am construit casa în care locuiesc acum şi va rămâne unuia dintre nepoţi, şi una care va rămâne celuilalt nepot.

Si aici, cine e stăpâna casei?

Tot eu, că băieţii sunt plecaţi. Avem în continuare şi animale şi grădină şi câţiva pomi. Chiar dacă nu mai pot să muncesc, ştiu încă rostul tuturor lucrurilor.

Sunt sigură că sunt multe lucruri despre care putem povesti, dar pentru a ne apropia mai mult de esenţă, aş vrea să vă întreb care au fost izvoarele de bucurie în viaţa dumneavoastră?

Bucuria mea cea mai mare a fost să-i mulţumesc lui Dumnezeu, oriunde mă aflam, pentru că m-a ajutat mereu şi mi-a dat un copil deştept. Tot ce m-am rugat eu la Dumenezeu mi-a dat. Copii buni mi-a dat! Am avut o fată şi doi nepoţi model în sat. Şi la învăţătură, şi în vorbă şi în bunătate, şi-n toate. Am avut o fată cu mintea ageră, puternică. A fost medic primar, a fost un adevărat conducător, respectată de tot satul şi de toată ţara, pentru că a făcut numai bine.

Şi mi-a plăcut să-i sprijin pe cei din comuna mea. Oamenii, dacă aveau câte un necaz, veneau la mine şi noaptea, că ştiau că nu mă supăr, să mă întrebe ce să facă, unde să apeleze, cum să rezolve fiecare necazul lui şi eu îi îndrumam. Aşa cum vă spuneam, eram apropiată de Primărie şi pentru că munca pe care o făceam era benevolă, aveam acolo mereu uşa deschisă. Mi-a plăcut să fiu între oameni, să-i îndemn să se iubească, să se ajute, să se împace şi să nu ajungă fraţii la judecată, că e mare păcat.

Cât de important este să fim recunoscători pentru tot ce primim în viaţa noastră! Mulţumind, sufletul e plin şi trecem mai uşor peste greutăţi.

Ce vă doriţi la împlinirea a 100 de ani?

Ca după plecarea mea de aici, Domnul Iisus să-mi împlinească ce mi-a promis, când a spus: „Eu mă duc să vă pregătesc un loc.” Ca să fiu şi eu unde s-a dus El.

Şi am aşteptat momentul acesta ca să facem poze, să sărbătorim cu bucurie şi să mulţumesc pentru darul unei vieţi de 100 de ani. Îi mulțumesc Domnului pentru că încă sunt sănătoasă la corp și la minte și pot să mă bucur de cele mai tinere vlăstare ale familiei, de strănepoți.”

 

prof. Raluca Brad

Citit 182 ori Ultima modificare Vineri, 18 Iunie 2021 19:08
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

PARTENERI

brighton.jpgefnweb_eu.JPGeurope_eu.JPGministerulsanatatii_ro.jpgnmcuk_org.JPGoamr_ro.JPG