Balul Bobocilor Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” s-a  desfășurat într-o seară perfectă, cu muzică și bună dispoziție.

Clubul BOA a fost locul ales pentru administrarea Dozei de BALmicină.

Participanții pentru titlul de Miss & Mister „Carol Davila” au venit cu multe surprize, probe de originalitate foarte diverse, reprize de muzică și dans.

Prezentatorii Elena Bușilă, elevă în anul III H – AMG, alături de Andrei Robert Șerban, elev în anul III – BFKT, au animat atmosfera pe tot parcursul Balului.

Din juriu au făcut parte doamna director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, prof. Aurelia Șova; prof. Anca Grecu, director adjunct; prof. Andreea Csolti, prof. Ionuț Lungu și prof. Raluca Kiyak ( președintele juriului ).

 

Prof. Nicoleta Oprea: „În calitate de responsabil al Comisiei de Proiecte și Programe extrașcolare, anul acesta, printre alte numeroase activități ale școlii, Balul Bobocilor 2017 a fost pentru mine cea mai  mare provocare, fiind prima dată în această postură. Am avut o mare responsabilitate pentru că urma să organizez activitatea cu cea mai mare vizibilitate și participare – peste 500 de persoane  și foarte mulți parteneri – elevi, cadre didactice, organizatori, sponsori.

Mulțumesc colegei mele, prof. Raluca Kiyak, pentru colaborarea foarte bună. Timp de două luni de zile am avut împreună activități foarte diverse, ne-am dedicat mult timp discuțiilor, negocierilor, contractelor, ședințelor de lucru,  preselecțiilor, probelor. Totul a necesitat o muncă intensă. Dar, sunt foarte mulțumită pentru că a fost așa cum ne-am dorit, un eveniment de excepție, memorabil.            

            

Mulțumesc comitetului de organizare format  din elevi, oameni extraordinari, care au ajutat concurenții și au avut multe responsabilități: Ionela Languris, Voicu Andrei, Valentin Sporiș , Adrian Cozma,   Luminița Coman, Cristi Zamfiroiu, Roxana Angheluș, Beatrice Gagoș, Nicoleta Nițu,  Andreas Aldea, Adrian Vișan. 

De asemenea, mulțumesc tuturor colegilor care s-au implicat în diferite momente, pe parcursul celor două luni de  pregătire: prof. Sorina Negrei, prof. Cătălina Ilașcă, prof.  Natalia Chitic, prof. Raluca Simion, prof. Raluca Brad, prof. Andreea Csolti, prof. Anca Mihai. 

Au participat  oameni frumoși și talentați, o echipă minunată, s-a format  un nou grup de prieteni, cu planuri și mai mari pentru viitor. Deși a fost foarte multă muncă, am ieșit din această experiență, plină de energie, îmbogățită sufletește, mai înțeleaptă și mai încrezătoare în forțele mele. Mulțumesc fiului meu care mi-a spus că un lider muncește alături de echipa lui. Dacă este un succes, se consideră meritul echipei, dar dacă este un eșec se consideră eșecul liderului. Sunt mândră pentru că sunt profesoar al acestei școli!”

 

Prof. Raluca Kiyak: „O veche zicală spune că „toamna se numără bobocii”. Ei bine, la Balul Bobocilor 2017 s-au înfruntat nu mai puţin de 14 tineri frumoși !

Stăpânindu-şi emoţiile, încercând să pară cât mai originali şi carismatici, dar în acelaşi timp să-şi pună în valoare calităţile, proaspeţii  „daviliști” au dat dovadă de atitudine, stil şi foarte mult umor!

Anul acesta, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” se poate mândri cu cele  mai frumoase fete ce au intrat în lupta pentru coroana de Miss Boboc „Carol Davila” 2017. Elegante și foarte degajate, fetele au demonstrat că au calităţile fizice necesare şi că pot face faţă unui asemenea concurs. Mai zâmbitoare, mai concentrate sau cu multă atitudine, toate au arătat că au ceva special şi că merită să ajungă pe scena mult râvnitului concurs. Băieţii au dorit să-şi arate personalitatea și au atras publicul prin probele de originalitate.

Felicitări tuturor câștigătorilor! Mulțumesc în special colegei mele, prof. Nicoleta Oprea, responsabil comisie, pentru munca enormă și pentru colaborarea excepțională!

Mulțumiri și echipei de elevi responsabili cu organizarea Balului 2017.

 

Mulțumim sponsorilor, fără de care concursul nu ar mai fi avut aceeași intensitate, iar lupta pentru câștigarea titlului de Miss & Mister Boboc „Carol Davila” 2017 nu ar mai fi fost atât de aprigă. Premiile au fost foarte consistente și mulțumim foarte mult pentru colaborare:

AVON, VICTORIA MODELS, STR8, B.U., ELMIPLANT, ORIFLAME, GABRIELA  NAILS, ARTIZTHICK, DRESURI  TATTOO, HAPPY  LASHES  by  ANDREEA  IUTIȘ, YOFI HAIR ACADEMY – reprezentată de hairstylistul Flavius Man, CĂTĂLINA OSIPOV GONTEA – Conceptul O&C BRALETTES, ATELIERUL DE CREAȚIE VESTIMENTARĂ NOA, BARROCHIA by Alina Andreea Popescu, RIMMEL London, Parfumuri Playboy, CABINET STOMATOLOGIC DR. BÂRLOIU, Floraria LA ROSA PRIDE ( ARANJAMENTE FLORALE), VIRGIN  RADIO, Clubul  BOA  și  Agenția  de  evenimente SILVER  LIGHTS  EVENTS.”

 

Câştigători acestei ediţii a Balului Bobocilor sunt:

MISS BOBOC 2017 – TOMA  ANDREEA

MISTER BOBOC 2017 – OPREA PETRI

LOCUL II  – LICĂ ALEXANDRA

LOCUL II – MATEI DANIEL

LOCUL III  – OLARIU ANDREEA

LOCUL III – MIHĂILESCU BOGDAN

PREMIUL PENTRU POPULARITATE  – DIONISE SIMONA

PREMIUL PENTRU POPULARITATE – GHEORGHIȚĂ MARIUS

PREMIUL PENTRU ORIGINALITATE  – ISPAS DANIELA

PREMIUL PENTRU ORIGINALITATE – ION ADRIAN

PREMIU PENTRU PARTICIPARE – BENCHEA BIANCA ADELINA 

PREMIU PENTRU PARTICIPARE – PETCU MIHAELA 

PREMIU PENTRU PARTICIPARE – SPIRACHE ALEXANDRA

PREMIU PENTRU PARTICIPARE – UNGUREANU LAURENȚIU

 

Felicitări tuturor pentru dorință, muncă și implicare! Vă așteptăm anul viitor, la Balul Bobocilor 2018!

 

prof. Raluca BRAD

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 232

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes