Scoala Postliceala Sanitara Carol Davila - „Avem misiunea să fim Educatori pentru Sănătate!”

Dezvoltarea învățământului versus Campania de vaccinare în România

Harta României cu gradul de dezvoltare a școlilor se suprapune perfect cu harta României referitoare...

„Avem misiunea să fim Educatori pentru Sănătate!”

Sosirea lunii septembrie este mereu încărcată de emoțiile unui nou început de an școlar. Și anul ac...

Un nou an școlar la Şcoala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu”

Odată cu sosirea toamnei, a început și un nou an şcolar plin de aşteptări la Şcoala Gimnazială „Dr. ...

Participă la Vives International Week!

Universitatea Vives din Kortrijk – Belgia, partener al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, o...

  • Dezvoltarea învățământului versus Campania de vaccinare în România

  • „Avem misiunea să fim Educatori pentru Sănătate!”

  • Un nou an școlar la Şcoala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu”

  • Participă la Vives International Week!

cdavila 1 cover 1170x250 2020 3

„Avem misiunea să fim Educatori pentru Sănătate!”

„Avem misiunea să fim Educatori pentru Sănătate!”

Sosirea lunii septembrie este mereu încărcată de emoțiile unui nou început de an școlar.

Și anul acesta, clopoțelul a sunat pentru o nouă generație de elevi ai Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

 Pandemia a adus reguli noi, dar nu au lipsit zâmbetele și entuziasmul întâlnirii cu colegii și cu profesorul diriginte.

Domnul prof. univ. dr. Alexandru Ioan MINCU, Președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, a transmis un mesaj elevilor noștri:

 „Dragi elevi,

Anul acesta, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, cea mai mare și mai prestigioasă unitate de educație preuniversitară particulară din România, a împlinit 31 de ani de activitate. Doamna Dr. Mioara Mincu, fondatoarea școlii noastre, a fost nu numai un medic foarte bun și un manager de succes al sistemului de sănătate din România, dar a înfăptuit și multe alte lucruri minunate, toate izvorâte din har și din marea sa capacitate de a iubi oamenii. Dedicație, dragoste, pasiune, respect pentru om și valorile umane, muncă, iertare și dăruire - toate i-au conturat personalitatea.

A fost profesor de limba română la școala din satul natal, a editat peste 50 de manuale și cataloage pentru școală, a luptat pentru drepturile femeii, mai ales din mediul rural, pentru valorile și tradițiile satului românesc, a contribuit decisiv la reformarea sistemului de învățământ sanitar, dar și a sistemului medical în general. A iubit și a urmat exemplul generalului Carol Davila, făuritor de sistem și de școală medicală.

Dragi elevi, vă felicit pentru că aţi ales o profesie foarte frumoasă, cu o misiune nobilă şi doresc să vă spun că nu este una uşoară. Vă trebuie 3 ani de zile de muncă intensă pentru a vă pregăti să deveniţi profesioniști. Succesul şcolar şi în cariera dumneavoastră ţine de acest parteneriat elev - şcoală. Celula de bază pe care trebuie să punem accent este clasa din care faceţi parte. Dumneavoastră trebuie să fiţi uniţi, să lucraţi împreună, să vă ajutaţi unii pe alţii şi să faceţi echipă cu profesorul diriginte. Să vă iubiţi şcoala şi profesia! Nu este important doar efortul de a obţine rezultate foarte bune, ci să participați la cursuri cu plăcere, cu dragoste pentru oameni.

Veţi fi nişte luptători pentru Educaţie şi Sănătate. Vă așteptăm cu multă speranță să vă înrolați în viitoarele batalioane în lupta pentru sănătate, dar și pentru reformarea sistemului de sănătate, de educație, de viață, pentru o Europă mai sănătoasă și mai bună. Vă urez mult succes!”

 

prof. Raluca Brad

Citit 110 ori Ultima modificare Marți, 14 Septembrie 2021 21:26
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

PARTENERI

brighton.jpgefnweb_eu.JPGeurope_eu.JPGministerulsanatatii_ro.jpgnmcuk_org.JPGoamr_ro.JPG