În ziua de 1 Martie este sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii asupra iernii, obiectul cu şnur alb şi roşu fiind un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii.

El ne aduce optimism și credința într-un nou început. Mărțișorul este un mic obiect de podoabă, prezent în tradiția românilor și a unor populații învecinate.

În timpul geto-dacilor, anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara şi iarna. Mărţisorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.

În vechime, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vara – iarna, căldură – frig, fertilitate – sterilitate, lumină – întuneric.

Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primaverii: se auzea cucul cântând, înfloreau cireşii, soseau berzele sau rândunelele. Atunci, mărţițorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare.

Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Cu banul de la şnur se cumpărau vin roşu, pâine şi caş proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primăvară să aibă faţa albă precum caşul şi rumenă precum vinul roșu. Unele legende populare susţin că mărţisorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. (sursa: http://www.ziuaveche.ro)

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar în primele două săptămâni. În localitățile transilvănene, mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele. În județul Bihor, se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat, fetele se spală cu zăpadă pentru a fi mereu iubite. Tot aici, dar și în Bucovina, fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților. În Dobrogea, mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată. În zona Moldovei și în Maramureș, pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind fetelor mărțișoare de 8 martie. (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/)

Cu ocazia zilei de 1 Martie vă dorim să aveți o primăvară frumoasă, cu sănătate, pace, bucurii și împliniri!

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 231

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes